1) Adevărul despre ancheta în care este implicată “Casa de amanet GARANT”
1) Preambul
Având în vedere că în urma controlului Gărzii Financiare şi a O.P.C. din data 26.09.2007, precum şi a percheziţiei din data de 27 – 28.09.2007 “Casa de Amanet GARANT” a suferit o distorsionare a imaginii publice, ne vedem obligati să prezentăm povestea adevărată în legatură cu acest caz, probată cu documente şi declaraţii.
Am ales varianta publicării în acest blog deoarece presa, ca în majoritatea cazurilor, s-a comportat în mod neprofesionist, nerespectând Codul Deontologic al Jurnalistului adoptat de Clubul Român de Presă, potrivit căruia misiunea jurnalistului este aceea de a căuta adevărul în aprecierile sale, el raportându-se la legi şi la morală, iar informaţiile pe care le oferă spre publicare trebuie să fie verificate din cel puţin două surse.
De asemenea precizăm că nu cerem să fim absolviti de a fi cercetaţi, cerem însă ca această cercetare să se faca într-un timp cu adevărat rezonabil în spiritul Constituţiei, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în spiritul respectului pentru propritatea privată şi în spiritul prezumţiei de nevinovăţie.
Ar mai trebui mentionate următoarele:
Casa de amanet “GARANT” are un număr de aproximativ 100 de angajaţi.
Casa de amanet “GARANT” are un capital social de peste 1 milion de dolari.
Casa de amanet “GARANT” primeste in amanet aproximativ 70 kg. AUR/luna - 840 kg. AUR/ an.
Casa de amanet “GARANT” vinde aproximativ 12 kg. AUR/luna - 150 kg. AUR/an
Casa de amanet “GARANT” intocmeste contract pentru fiecare gram de aur amanetat si da bon fiscal si certificat de garantie pentru fiecare gram de aur vandut.